Dragobete (24 februarie): Origini, semnificaţie, tradiţii, superstiţii

Precis ai auzit de Valentine’s Day – dar ştiai că Ziua Îndrăgostiţilor are şi o variantă autohtonă? Iată ce trebuie să ştii despre Dragobete.

Dacă (la fel ca mine) ai crescut la oraş, probabil că, în copilărie, nu ai auzit de Dragobete. Probabil că ai auzit despre „Ziua Îndrăgostiţilor” mai întâi din filmele americane. Dar există o astfel de zi şi în tradiţia populară românească.

Deja cu mult timp înainte să fie „importată” Ziua Sfântului Valentin (14 februarie), românii sărbătoreau, în 24 februarie, Dragobetele.

Ziua Îndrăgostiţilor, la români

Deja din antichitate, în mai toate culturile lumii au existat sărbători dedicate fertilităţii şi zeităţilor care ajută femeile şi natura să fie rodnice. Nu există informaţii clare privind originea Dragobetelui, dar este o sărbătoare precreştină, care probabil are legătură cu fertilitatea.

Dragobetele se sărbătoreşte în 24 februarie, dar ziua poate varia în funcţie de regiune. În unele locuri, se sărbătoreşte mai târziu în luna februarie sau chiar la începutul lui martie. Este o sărbătoare care marchează începutul unui nou an agricol şi al primăverii. În această perioadă, păsările încep să îşi facă cuib – iar păsările de curte sunt şi ele puse la împerecheat.

Probabil că revenirea la viaţă a naturii şi exemplul animalelor care îţi caută pereche stau la baza acestei sărbători cu încărcătură erotică. În special în zonele din sudul ţării (Oltenia, Muntenia, Dobrogea) obiceiul este ca fetele şi băieţii să se întâlnească în această zi, pentru a rămâne îndrăgostiţi tot anul.

La fel cum nu se ştiu prea multe despre originea sărbătorii, nu se ştie nici de unde provine numele. De altfel, în funcţie de regiune, sărbătoarea mai are şi alte denumiri: „Cap de primăvară”, „Sânt Ion de primăvară”, „Ioan Dragobete”, „Navalnicul”, „Logodna sau însoţitul păsărilor”, „Granguru”.

Dragobetele este menţionat în Mitologia română de Romulus Vulcănescu şi în Obiceiuri populare de peste an – Dicționar de Ion Ghinoiu ca fiind un personaj mitologic. Un tânăr frumos, voinic şi bun, care aminteşte de Cupidon şi de Eros (zeii iubirii şi ai erotismului în mitologia latină, respectiv greacă). Conform legendei, Dragobetele este fiul Babei Dochia.

Tradiţii, obiceiuri, superstiţii de Dragobete

Conform tradiţiei, fetele şi băieţii se întâlneau în dimineaţa acestei zile în faţa bisericii, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare. Apoi plecau separat pe dealurile şi prin pădurile din jurul satului. Fetele culegeau ghiocei, iar băieţii culegeau vreascuri. Spre ora prânzului, fetele alergau spre sat, iar băieţii le urmăreau (obicei care se cheamă „zburătorit”). Dacă un băiat reuşea să prindă o fată şi dacă aceasta îl plăcea, cei doi se sărutau în văzul tuturor. Se considera că, cel puţin pentru următorul an, sunt logodiţi. Dacă o fată era urmărită de doi băieţi, trebuia să se lase prinsă de cel care îi plăcea mai mult. De la acest obicei de a se săruta provine zicala „Dragobetele sărută fetele”.

Dacă mai era puţină zăpadă (numită „zăpada zânelor”), tinerele necăsătorite o adunau şi o lăsau să se topească, Apa rezultată din topire se considera că are proprietăţi magice. Fetele îşi spălau faţa cu ea pentru a fi frumoase ca zânele, dar o foloseau şi pentru diverse ritualuri şi descântece.

Tinerele nemăritate trebuiau, conform unei alte superstiţii, să iasă neapărat din casă: despre fetele care nu vedeau niciun bărbat în această zi se spunea că întregul an nu vor fi iubite. În schimb, dacă atingeau unul (în unele regiuni, e vorba despre un bărbat din alt sat), li se schimba norocul şi aveau parte de iubire tot anul.

Persoanele mai în vârstă se ocupau de animale. După cum menţionam mai devreme, în ziua de Dragobete, se puneau păsările de curte la împerecheat. De asemenea, în această zi nu se sacrificau animale, în special era interzis să se taie păsări.

29 februarie: De ce are februarie 2020 o zi în plus?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conţinut protejat!