Internet speed test: Cât de rapidă e conexiunea ta?

Cu ajutorul unui internet speed test afli cât de rapidă este conexiunea ta de internet. Iată cum faci un astfel de test pentru a afla viteza conexiunii.

Ce este un internet speed test?

Dacă ai impresia că funcţionează prea încet conexiunea ta de internet, poţi folosi un “internet speed test” pentru a verifica viteza. De asemenea, poţi folosi acest sistem de măsurare pentru a vedea dacă viteza conexiunii este la fel de mare ca cea pe care s-a obligat providerul tău, prin contract, să ţi-o asigure.

Cum faci un internet speed test?

Pentru a verifica viteza conexiunii ar fi bine să urmezi aceşti paşi:

  • Trebuie să opreşti orice download, upload sau actualizare a unui program, atunci când faci acest test. În caz contrar, rezultatele vor fi false.
  • Opreşte pentru scurt timp şi programul antivirus, programe VoIP precum Skype sau servicii de streaming de genul Netflix. Respectiv orice aplicaţie conectată la internet, care ar putea afecta viteza conexiunii.
  • Dacă există mai multe computere conectate la internet în aceeaşi reţea, deconectează-le sau măcar asigură-te că nici acolo nu se efectuează un download/upload/update, că nu se foloseşte un serviciu de streaming, etc.
  • În afară de pagina pe care faci testul, închide toate ferestrele din browser.
  • Foloseşte o pagină de internet specializată, cum ar fi Fast.com, Komparatorul, Speedtest.ro sau Speedtest.net. Verificarea durează doar 2-3 minute.

Ce măsoară un internet speed test?

Când faci un astfel de test, vei vedea că apar afişate mai multe informaţii, fiindcă se măsoară trei elemente:

  • download – viteza cu care se descarcă datele din internet în calculatorul tău
  • upload – viteza cu care se încarcă date din calculatorul tău în internet
  • latenţă / ping – viteza de reacţie a conexiunii tale, adică timpul scurs de când dai o anumită comandă şi până primeşti răspunsul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *